Welcome to my blog :)

Faze nostime azi

2011-12-11T23:36:00.003+02:00

Conversatie intre mine si Adrian:
El: "Ce faci, dude?"
Eu: "Stau sub patura si ma uit la televizor."
El: "Cum poti sa stai cand eu ma dau in ceasul mortii pentru toti? Pentru ai mei, pentru cadourile Florinelor, pentru intalnirea de azi..."
Eu: "Pentru copiii din Africa?"
El: "Nu, pentru asta o las pe Angelina Jolie, eu nu arat asa bine ca ea."

Si tot azi, in grupul LeCofarilor, ma gandesc sa mentionez cu voce tare:
"Eu am descoperit saptamana asta ca Mos Nicolae nu exista" (facand referire la faptul ca n-am primit nimic, de vreme ce eram intr-un hotel din Bacau). N-am inteles de ce s-a facut brusc liniste la masa. Mi-a picat apoi fisa, cand toti si-au intors privirea spre Dani, baietelul de 5 ani al Florinei. Care, slava Domnului, alerga o bila prin ceainarie si n-a fost pe faza. Thaaat was close...

Ciuma (Camus)

2011-11-21T00:00:00.002+02:00

"O cale la indemana oricui de a face cunostinta cu un oras este sa incerci sa afli cum se munceste in el, cum se iubeste si cum se moare."

"Si in cele din urma iti dai seama ca nimeni nu este cu adevarat in stare sa se gandeasca la cineva, fie chiar si in cea mai rea dintre nenorociri. Caci a te gandi cu adevarat la cineva inseamna a te gandi la el minut cu minut, fara sa fii abatut de nimic."

"Uneori muncim atat de mult incat nu mai avem timp sa iubim."

De prin tara adunate

2011-11-20T23:44:00.003+02:00

El, catre mine:"Eu sunt misogin, nu-mi plac femeile."

Eu, amuzata: "Okkkkk."

El, continuand sa-mi descrie una din fetele din echipa lui: "Cand plec in concediu ea imi tine locul. E foarte desteapta. Surprinzator pentru o femeie."

-----------------------------------------------------------

Eu, catre un "el" analitic, care nu este mare fan al afisarii emotiilor in public: "Pot sa te iau in brate?"

El, surprins: "De ce?"

Eu, amuzata de raspunsul sincer: "Pentru ca-mi esti drag."

El, intelegand in sfarsit logica din spatele propunerii: "Ah, ok."

Discutie in cuplu

2011-11-20T23:25:00.003+02:00

Ea: "Te iubesc atat de mult!"

El: "Stiu."

Ea: "De unde stii?"

El: "Pentru ca iti pasa de mine."

Today's mood

2011-10-31T23:58:00.002+02:00

Mecanica Inimii (Mathias Malzieu)

2011-10-31T23:32:00.003+02:00

Tocmai am terminat de citit cartea. Si mi s-a parut tare simpatica. M-a atras prin citatul de pe coperta din spate si prin subiect: un baiat care are un ceas in loc de inima. Plus modul foarte placut de a povesti al autorului.

Just a teaser:

* "Ne iubim ca doua bete de chibrit. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sarutam, ci provocam incendii. Cat sunt de inalt, corpul mi-e zgaltait de un cutremur de pamant. Inima evadeaza din invelisul-inchisoare, se scurge prin artere, imi ajunge in teasta si se preschimba in creier. Sunt tot o inima, de la fiecare muschi pana in varful degetelor!"

* "La intrarea in inima ei, lacatul isi schimba cifrul zi de zi. Uneori, cochilia este tare ca o stanca. Ma straduiesc zadarnic sa scornesc mii de combinatii de mangaieri si de vorbe mestesugite, usa tot inchisa ramane."

* "Oare o fi iesit dintr-un ou fata asta? Se mananca? E din ciocolata? Ce-o fi cu ea?"

* "Cand intru in panica, mecanica inimii mele o ia razna atat de tare, incat ma simt ca o locomotiva cu abur ale carei roti sar de pe calea ferata la curbe. Ratacesc pe sinele propriei frici. De ce ma tem? De tine, mai precis, de mine fara tine."

* "Poarta o pereche de incaltari mari si triste - ideale pentru strivit vise."

Cu riscul de a fi misogina...

2011-10-31T23:24:00.004+02:00

... ma amuzam zilele trecute observand reactia femeilor vs. a barbatilor in momentul in care ni s-a servit la masa o prajitura. Barbatii au avut o reactie de genul: "uuuuu, coooookieeeee! Yummmmyyyy!". In timp ce femeile se uitau la ea, o analizau, incercau (probabil) sa-si dea seama cum era facuta pentru a reproduce si ele acasa reteta.

Si imi imaginam apoi pe ce principii isi cumpara o masina o femeie vs. un barbat. Femeia: "uuuuuuu, e rosieeeeeeee!". In timp ce barbatul se uita la sistemul audio, la viteza maxima, la cati cai putere are, etc, etc.

Iar ca o cofirmare a teorieri, imi povestea ieri Adrian principiile pe baza carora si-a cumparat o prietena comuna un aspirator: "pentru ca e rosu".

Q.e.d.

Saturday fun

2011-10-24T21:44:00.001+03:00

Replici geniale azi

2011-10-24T20:34:00.005+03:00

El: "O sa ma omori intr-o zi. Ti-am zis ca o sa ma omori intr-o zi?"

Ea: "Eu? Voluntar sau involuntar?"

El: "Involuntar. Voluntar nu cred ca m-ai omori. De fapt, cred ca daca te-as supara vreodata, m-ai face sa-mi doresc singur sa ma omori."

Ea: "Awww, you know me so well."

Replica tare intr-un film vazut recent

2011-10-18T05:47:00.000+03:00

El, justificand de ce nu vrea sa se mute in New York: 'I like having my space.'

Ea, pe un ton a la mine: 'What are you, a gazelle?'

Totul culminand cu ea ducandu-l pe nefericit pe acoperisul unui zgarie nor sa-i arate orasul, cu replica: 'Run, gazelle!'

Priceless.

Despre amintiri

2011-10-17T23:37:00.005+03:00

Citeam odata ca nu este o idee buna sa rascolesti cenusa amintirilor pentru ca s-ar putea sa dai peste carbuni care ardeau mocnit. Si tocmai eu am incalcat regula. Fara voie, ce-i drept. Ci cu ocazia "evacuarii" lucrurilor mele personale din camera fratelui meu.

Am dat astfel peste poze, scrisori, bilete de avion, carti postale, biletele, jurnale si tot felul de nimicuri care m-au aruncat in depresie. Nu pentru ca-mi aminteau de o iubire din trecut. Nu. Ci pentru ca-mi aminteau de o parte din viata mea. Si-mi reinviau unele emotii (foarte intense) experimentate in urma cu multi ani.

Am gasit biletul de avion catre New York. Am vrut sa-l arunc. Nu m-a lasat inima. Pur si simplu simteam ca arunc o parte din mine. Iar cand am vazut ca sub numele meu, pe bilet scria "world traveller", am gasit si argumentul decisiv sa-l pastrez. World traveller.

Am gasit bilete de la muzee din Viena, un plic de zahar de la Starbucks-ul de Dumnezeu stie unde, biletul de acces la acvariul din Valencia si multe, multe altele.

Era o vreme in care as fi colectionat si praful de pe hainele cu care ma intorceam din calatorii. Pentru ca mi se parea senzational faptul ca am ajuns in Viena sau in Bratislava, incat incercam sa iau cu mine si sa pastrez fiecare bucatica din oras.

Acum, cand calatoriile au devenit o obisnuinta, ma limitez la a trai momentul, a explora senzatia si aerul orasului. Nu mai am nevoie de bilete de tren, servetele sau alte suveniruri. Imi ajunge emotia din suflet si pozele.

A, si daca tot am vorbit de cutia cu amintiri, m-a lovit din nou dorul de Bryce Canyon. Am crescut acolo. Da, in 6 luni am crescut mai mult decat in multi ani. E ceva nepamantean la locul ala, ceva ce creeaza dependenta. Poate faptul ca este nefiresc de frumos, imposibil de imaginat ca ceva atat de frumos poate exista. Si simt asta nu doar eu, vad asta si la fostii mei colegi de acolo, care dupa 6 ani inca suspina despre Bryce. Am lasat cu toti o parte din noi acolo. Si cred ca trebuie sa ne intoarcem intr-o zi pentru a o lua inapoi sau pentru a inchide cercul.

Despre prioritati

2011-10-17T00:19:00.004+03:00

Din seria revelatiilor avute in avion (da, am ajuns la concluzia ca ar trebui sa zbor mai des), mi-a venit in minte un sistem de prioritizare. Totul a pornit de la afirmatii de tipul "nu stiu ce vreau de la viata" sau, mai trist, "nu stiu pe cine vreau in viata".

Mi-am dat seama ca un pas spre solutionarea dilemei este sa ne punem intrebarea "daca avionul in care sunt se prabuseste si nu am timp decat de un ultim telefon, pe cine as suna?". Sau, daca prioritatile ne sunt clare la capitolul persoane, "daca avionul in care sunt se prabuseste si nu am timp sa fac/ rezolv decat un singur lucru, care ar fi acela?".

Mie mi s-a parut un exercitiu foarte puternic. Si trist. Foarte trist pentru mine.

Partea interesanta dupa exercitiul asta este sa ne punem intrebarea "cat din timpul nostru dedicam persoanei pe care am suna-o sau lucrului pe care l-am face?". Si asa povestea devine si mai trista.

Despre memorie

2011-10-17T00:02:00.005+03:00

Ma uitam la o emisiune pe National Geographics despre memorie. Un tip explica modul in care tine el minte un sir de numere - le asocia cu imagini, pe care le vizualiza la el in camera. Pentru a si le aduce aminte, se imagina plimbandu-se prin camera si povestind ce vede. Am mai auzit de tehnica asta, nu aici a intervenit surpriza.

Dar mi-am adus aminte de strategiile mele de a memora cea mai dureroasa parte din geografia Romaniei pentru examenul de Bac - capitolul despre industrie. Ce se produce unde. Infiorator.

O strategie, banala dealtfel, era sa apelez la sport: Tractorul Brasov, Petrolul Ploiesti, Dacia Pitesti. Alta era sa formez acronime din primele litere ale oraselor si sa le memorez, iar apoi sa reconstitui orasele pe baza lor. And it worked :).

E interesant totusi ce potential are creierul nostru si cat de putin din el il folosim cu adevarat. Trist este ca nici nu ne auto-provocam sa-l punem la treaba.

Despre te iubesc

2011-10-16T13:34:00.002+03:00

Am inteles de ce "te iubesc" este invers proportional cu vechimea relatiei. Mi-a luat ceva timp. In capul meu nu avea logica, nu asa trebuia sa fie iubirea. Iubirea trebuia sa aduca artificii in fiecare zi. Pana cand mi-a spus: "stii, eu te iubesc tot timpul, dar nu ti-o spun decat atunci cand simt ca ma sufoc de iubire".

Initial mi s-a parut trist. Dar apoi mi-am dat seama cata dreptate are. Pentru ca am simtit pe pielea mea ca de la un punct incolo nu mai ai nevoie de cuvinte. E de ajuns o atingere de mana, un sarut, o imbratisare sau o privire si valoreaza mai mult decat doua cuvinte. Si asa ajungem la stabilitate si maturitate.

Am inteles apoi si de ce se arunca "te iubesc"-urile la inceputul relatiei. Pentru ca intensitatea emotiilor e atat de mare, incat explodezi daca nu le exteriorizezi. De asta se si scriu poezii, se canta serenade, se provoaca dueluri, se picteaza tablouri la inceput. Din supradoza de sentiment, cum zicea un prieten. Dar daca ar continua asa pe tot parcursul relatiei, s-ar ajunge probabil la spitalul de nebuni. Sau la inchisoare.

Despre zbor

2011-10-07T08:50:00.003+03:00

Aeroport. In drum spre Oradea. Se imbarca simultan 4 zboruri (Iasi, Targu Mures, Oradea si Baia Mare). Invariabil gloata are de ales intre mai multe autobuze ce ii serpuiesc pana la avion. Cum personalul aeroportului nu ne acorda foarte multa indrumare spre "the" autobuz (in traducere libera "ala care te duce dreaq la avionu' cu destinatia Oradea"), si cum diva de fata se conversa suav la telefon in timp ce se catara in mijlocul de transport, apare fireasca intrebare "da' oare eu sunt in autobuzul care trebuie?".

Cam penibil sa intreb oamenii din jur daca e autobuzul de Oradea. Mai ales ca si ei tot bazat pe instinct au urcat. Ce sa facem? Urcam in avion. Cu gandul ca stewardesa va mai verifica o data biletul la imbarcare. Dar nu, ne crede pe cuvant. Imi apare in minte ideea "sa vezi ce o sa ma distrez daca ajung la Mures". Si rad in sinea mea imaginandu-mi fata stewardesei daca la urcare as fi intrebat-o "nu va suparati, asta e avionul de Oradea?". Ar fi fost priceless. Dar n-am avut cojones sa o fac.

Noroc cu discursul introductiv "doamnelor si domnilor, bine ati venit la bordul aeronavei noastre Tarom cu destinatia Oradea". Phew! Mi s-a luat o piatra (bolovanel) de pe inima. Sa ne relaxam, zic. Ajunge unde trebuie :)

Despre perspective

2011-10-06T23:45:00.005+03:00

Am avut o revelatie azi (ah, ce-mi place propozitia asta, mai ales imi vine instant in minte fata unui prieten care zambeste ironic cand o aude, asteptand sa vada ce mi-a mai copt mintea si ce mi-a mai chinuit creierasul in ultima vreme).

Daca vrei vreodata sa ai o noua perspectiva asupra lucrurilor sau a vietii in general, urca-te in avion si lupta-te pentru locul la geam. Apoi priveste in jos. There you go! O noua perspectiva. Asupra lucrurilor sau a vietii in general.

Eram azi asa amarata, obosita, dezamagita, trecand in revista in minte toate motivele pentru care viata si oamenii sunt de cacat, si am vazut pe geamul avionului un punctisor care se misca (cu viteza v1, intr-o miscare uniform accelerata, cum ar zice profa de fizica). Opa! O masinuta! Sa mori tu ca punctul ala mic de acolo e o masina si ca eu sunt aici sus, deasupra ei! Si ca eu, aici sus, deasupra unei masini sub forma de punct cu viteza v1 ma simt dezamagita de rasa umana! Ca altceva mai bun n-oi avea de facut in viata?!

Si am inceput sa am tot felul de flash back-uri. Cu Adrian spunandu-mi acum mult timp ca atunci cand crezi ca pe umerii tai apasa tot Universul, gandeste-te ca pentru Univers tu esti doar un fir de praf nesemnificativ.

Si cu primul meu zbor cu avionul. Tot cu ochii in lacrimi, zburand spre America fix de ziua mea, dupa ce ai mei nici macar nu-mi luasera cadou. Suferind ca plec de acasa de la mama si de la tata. Pana in momentul in care avionul a decolat, si boo-hooo-ul a fost inlocuit de revelatia "uuuuu, ce luminite frumoase pe pista de decolare!" Si cu aceeasi surpriza: "sa mori tu ca punctuletul ala de acolo e o masina!"

I am back!

2011-10-06T23:26:00.003+03:00

Da, mi-a revenit pofta de scris. Poate inspirata de articolele infinite pe care le-am scris in ultima vreme pentru revista interna a companiei (inclusiv cel pe care il buchiseam azi dimineata la ora 6:30, in tren in drum spre Galati).

Dar nu, nu asta m-a facut sa revin la scris. Ci o dezamagire. Care m-a facut sa bocesc nitel, dar care acum ma face sa vad viata altfel. Interesante reactii la dezamagirea pe care mi-a servit-o o persoana foarte, foarte apropiata, in care aveam incredere. Intai, plas. Apoi intrebarea "in cine pana mea pot sa mai am incredere daca si oamenii apropiati ma injunghie pe la spate, in conditiile in care tocmai le facusem o favoare?". Urmata de "rahat, oamenii sunt fiinte solitare, nimanui nu-i pasa de nimeni, lor sa le fie caldut". Si intr-un final "lasa, ca e o lectie de viata. Bine ca am invatat-o acum si asa." Fascinant. Fas-ci-nant. Poate ar trebui sa-mi vad si eu de caldurica mea si sa-mi bag picioarele in ceilalti? Tema de gandire si de analizat!

Feedback-uri si revelatii

2011-09-14T00:01:00.002+03:00

Mi-a dat cineva azi un feedback care m-a lovit direct in fata. Satula de raspunsurile mele monosilabice si de traditionalul "sunt ok", mi-a spus ca ma vede precum fetita care zambeste, dar care cand se duce acasa, se retrage in camera ei, stinge lumina si se pune pe plans. De una singura, intre 4 pereti, sa nu stie lumea ca ea sufera.

Si are dreptate. A trecut ceva timp de cand n-am mai avut o discutie 100% transparenta, 100% sincera si deschisa si personala cu cineva. Si sunt atat de putine persoanele cu care pot face asta. Vina imi apartine, eu nu pot sa-mi deschid sufletul asa usor.

M-a pus insa pe ganduri cu intrebarile ei incomode. Oare chiar asta vreau de la viata? Singura revelatie pozitiva a fost ca nu sunt singura. Avem totusi o problema daca pana acum asa ma simteam, nu?

Despre viata printr-o lentila

2011-09-13T23:13:00.003+03:00

Ma uitam ieri la o emisiune pe Discovery. Nu mai stiu pe ce tema. Nici nu conteaza. Important este flashback-ul pe care mi l-a provocat o imagine filmata printr-o lentila speciala, care amplifica culorile.

Mi-am adus aminte de Viena si de pozele lui Robin, facute prin aceeasi lentila speciala. I-am scris. I-am spus ca lumea vazuta prin aparatul lui de fotografiat parea mai vesela decat realitatea.

Ganduri de sambata

2011-09-11T18:38:00.001+03:00

E o zi asa frumoasa de toamna. Nici un nor pe cer, vantul adie lin, doar cat sa te gadile, soarele straluceste doar cat sa-ti incante privirea, fara sa te sufoce.

Uram toamna. Toamna incepea scoala, cadeau frunzele, se intuneca din ce in ce mai devreme, ploua, era frig. Si totusi in zile precum azi nu-mi pot imagina ceva mai frumos.

As vrea sa fac o poza sa ti-o trimit, dar n-ar surprinde esenta. E ca si cum ai face poza unui sentiment, unei emotii.

Si totusi e o zi atat de frumoasa. Imi incanta efectiv sufletul. Vreau sa stau pe o terasa si sa beau ceai si sa respir toamna. Si tu sa-mi zambesti si sa ma iei de mana. Si sa ne bucuram impreuna de cea mai frumoasa zi din anul asta

Dulci nimicuri

2011-09-08T23:09:00.002+03:00

Mi-a intrat in cap ca iubirea e un cumul de gesturi si experiente traite la o intensitate maxima. Ca daca e iubire, nu are cum sa fie "pamanteana". Trebuie sa fie ceva iesit din comun. Trebuie sa sarim cu parasuta, sa inotam cu rechinii, sa ne cataram pe vulcani in eruptie, sa calatorim pe Luna. Sau nu.

Am ajuns sa-mi doresc lucrurile simple. Sa pictam impreuna o plaja. Sa mancam inghetata. Si mure. Sa dansam. Sa ne privim. Sa dormim covrigiti. Sa petrecem o duminica lenesa, citind pe canapea. Sa gatim. Sa ne uitam la filme. Sa culegem flori. Sa alergam prin zapada. Sa ne uitam la stele. Si sa radem ca doi copii nebuni ce suntem.

Completare

2011-09-08T22:56:00.003+03:00

Am avut aseara o revelatie dupa ce am scris articolul. De fapt doua.

Ca o completare a definitiei pasiunii, mi-am dat seama ca esti pasionat de ceva atunci cand nu-ti pasa ce spun ceilalti despre acel ceva. Pentru ca nu-l faci pentru altii, il faci pentru sufletul tau.

Si tot la capitolul "hobby-ul meu este iubirea", mi-am dat seama cat de absurzi sunt oamenii care alearga dupa statut, case, masini, proprietati in Ibiza, haremuri. Ce tristi. La evaluarea finala, fericirea nu se masoara in bani, numarul de aparitii pe prima pagina, marca masinilor sau numarul de parteneri. Eu cred ca viata este implinita sau nu in functie de cat (nu cati!) ai iubit. Cat de mult ai dat din tine si cat de mult ai primit din altul.

Despre pasiuni

2011-09-08T00:26:00.001+03:00

In ultima vreme ma uit tot mai des in CV-urile oamenilor la pasiunile pe care le au. De curiozitate. Nu-i intreb mereu ce e cu ele, mai ales daca sunt cele "traditionale". Dar din cand in cand mai dau si peste cate un om pasionat sincer de ceva aparte - balet, chitara, etc, etc.

Si mi-am pus ieri problema care sunt pasiunile mele. Cred ca m-as bloca putin daca mi-ar pune cineva intrebarea asta pe nepusa-masa. Ar trebui sa ma gandesc putin.Imi aduc aminte de un interviu pe care l-am dat cand eram studenta. Am fost intrebata atunci care sunt hobby-urile mele. Si am spus ca imi place sa pictez pe pietre. Iar tipul a continuat sa "sape" si m-a intrebat cand am facut asta ultima oara. Wow. A fost o palma peste fata. Nu mai facusem asta de cativa ani. Desi imi place. Ma relaxeaza. Si am rabdare si asez punct langa punct, ore in sir. Si totusi nu o mai fac de ani buni. Nu reusesc sa ma mobilizez sa ma asez la masa si sa ma desfasor. Desi din cand in cand, trecand pe strada, ma trezesc privind cu jind la cate o piatra si imaginandu-mi cum ar arata pictata. Si de multe ori am avut impulsul sa o pescuiesc de jos si sa o bag in buzunar.

Cred ca pasiunea este ceva ce faci frecvent, constant, fara de care nu te simti implinit. Ceva dupa care tanjesti. Ceva care sa te faca sa intri in transa.

Deci care sunt sunt pasiunile mele? Imi place sa scriu. Desi nici asta nu am mai facut de mult. Ce nu stiti voi este ca am scris mult in perioada in care nu am scris. N-am publicat, nu am pus pe hartie sau pe ecranul calculatorului. Dar am scris multe articole in minte. Sau le-am discutat cu unii sau cu altii si n-am putut sa le mai scriu. Imi place sa povestesc in premiera, nu suport sa repet povestea. Imi pierd din pasiune daca am dezbatut deja o data subiectul.

Imi place sa citesc. Da, suna banal. Toti ne dam pasionati de literatura. Dar mie chiar imi place sa citesc. In perioadele in care nu am ce citi sufar. Nu ca as fi marea culta a secolului nostru, dar imi place sa descopar si alte realitati. Sa ma rup de a noastra si sa intru in realitatea Chinei din anii 1800, de exeplu. Sau in realitatea din Afghanistan, din "A thousand splendid suns" (ultima carte care m-a marcat).

Imi place sa dansez. Nu ma pricep neaparat (Iulia chiar spune ca dansez ca un popandau, deci nu-mi fac iluzii ca as putea participa la Dansez pentru tine). Dar imi place. Cand aud anumite ritmuri se misca corpul fara mine.

Ador valsurile lui Johan Strauss. Nu ii stiu pe de rost toate operele, dar intru in transa cand le aud. Apasa un buton care da shut down la tot. Sper sa reusesc sa ajung anul asta la concertul de Craciun din Bucuresti.

Si nu in ultimul rand imi place sa iubesc (chiar, ce ar fi sa trec asta in CV la hobby-uri? "Hobby-uri: iubirea"). Desi n-am avut niciodata ocazia sa stau langa o persoana suficient de mult cat sa vad cum evolueaza sentimentul, sunt foarte curioasa daca as fi o exceptie de la ideea pe care o propovaduieste cartea pe care o citesc acum ("Dragostea dureaza 3 ani").

Ce trist

2011-08-15T20:08:00.002+03:00

Ma fluturam azi prin Diverta, in cautare de carti noi. Si m-am impiedicat de cel putin 2 carti de tipul "Cum sa-ti salvezi casnicia". Si mi s-a parut trist. Eram obisnuita cu carti care "ne invata" cum sa fim milionari, cum sa comunicam mai bine, cum sa ne crestem copiii, dar cu carti despre cum sa ne salvam casnicia nu m-am mai intalnit. Trist. Inseamna ca exista nevoia pe piata, daca au inceput sa apara.

Si m-am uitat din nou in jur. Si m-am intrebat cati dintre cunoscuti au casnicii fericite. Si m-am speriat. Si m-am intrebat din nou de ce esueaza o casnicie.

Oare cate cupluri se opresc din tumultul cotidian si se intreaba daca sunt fericiti. Daca persoana de langa ei este cea pe care o vor alaturi pana la sfarsitul vietii?

Si pana la urma, de ce ar face-o? Si daca raspunsul e "nu", ce pot sa faca?

Un prieten a divortat oarecum recent, dupa o casnicie de cativa ani buni. Si imi spunea atunci ca si-a dat seama ca incepusera sa aiba obiective diferite in viata. Si ca "bine ca nu aveam copii".

Ceea ce duce la urmatoarea tema. Ce faci daca iti dai seama ca persoana de langa tine nu (mai) este ceea ce iti doresti, dar la mijloc sunt copii? Eh, aici se complica lucrurile.

Eu una nu am gasit raspunsul corect la intrebarea asta. Pe de-o parte meriti sa fii fericit, pe de alta parte copiii nu au gresit cu nimic in povestea "mami si tati nu se mai iubesc".

Si totusi sa ne intoarcem la cauza. Atat de mult se schimba oamenii in decursul unei casnicii? Nu e aceeasi femeie/ acelasi barbat la care visai noaptea inainte de a va lua cu acte? Ce s-a schimbat? Poate baza pe care s-a construit totul nu era cea corecta?

De asta ma bucur cand vad ca oamenii incep sa se casatoreasca la varste mai responsabile, cand fac o alegere matura. Gata cu casatoriile la 20 de ani, cand inca nu ti-ai trait viata si crezi ca primul barbat din viata ta este si ultimul.

Inca mai caut exemple de casnicii solide, durabile, in care se mai poarta plimbatul de mana prin parc la 60 de ani. Si le gasesc, din cand in cand. Asa ca inca mai sper.

Insomnie

2011-08-13T01:26:00.007+03:00

Observ viata de noapte. Nu din cluburi, ci din balcon. Nu pentru ca vreau, ci pentru ca nu pot dormi.

Un cersetor tocmai cauta in gunoi in fata blocului meu. Ce prejudecati am - doar pentru ca l-am vazut ponosit si i-am observat indeletnicirea, l-am si catalogat drept cersetor...

Baietii de la REBU au iesit la munca. La fel si cei de la Rosal. Chiar, sunt concurenti, nu? Uite cum se imparte piata si in industria lor.

Taximetristul din fata blocului s-a plictisit de asteptat si a plecat. Poate facuse doar o pauza sa-si faca curat in masina.

Si se aud greierii. Si un caine traverseaza strada in fuga. E altul fata de cel pe care l-am vazut mai devreme. Ma intreb daca un strain e la fel de familiarizat cu imaginea asta cum sunt eu.

As vrea sa vad Perseidele. Ca tot am aflat ca au apogeul zilele astea. Cerul e senin, asa ca teoretic as putea. Teoretic. Dar e asa multa lumina si e atat de plina luna si mi se ingramadesc prea multe ganduri in minte.

Sa ascultam niste muzica, zis. Trebuie sa dam mai tare, nu se aude de masini.

Prea multa lumina si prea mult zgomot si prea mult zbucium.

As vrea doar in noaptea asta sa fie o pana de curent. Doar noaptea asta. Doar pe strada mea cu prea multa lumina si prea mult zgomot si prea mult zbucium.

Si-mi amintesc de alt balcon si de alta persoana care se chinuia nu demult. Cam la aceeasi ora. Ironia sortii. Iar youtube-ul face misto de mine.

Se aud niste tocuri. Insotite de un domn prezentabil, care o conduce acasa. Probabil de la o petrecere, altfel nu inteleg ce cauta pe strazi la ora asta.

Somewhere over the rainbow, way up high...

Pe strada de vizavi s-a stins lumina. Poate totusi exista un Dumnezeu. Nup, s-au aprins din nou.

Macar daca s-ar opri masinile. Si s-ar auzi doar greierii. Dar nu, ar fi prea liniste. Si nimic care sa distraga zgomotul dinauntru.

Sa-i spuna cineva motociclistului ca e strada cu sens unic aici. Dar la ora asta, ce mai conteaza?

Si bag mana in foc ca undeva departe cineva are o insomnie la fel de chinuitoare ca a mea.

Today's mood

2011-08-12T22:44:00.000+03:00

Suntem egoiste

2011-08-07T22:38:00.000+03:00

Am ajuns (pentru a cata oara?) la concluzia ca noi femeile suntem egoiste. Pe cat suntem de rabdatoare si de intelegatoare cu orice creatura a pamantului, pe atat suntem de absurde si de nedrepte cu barbatul de langa noi.

Da, admitem ca oamenii nu sunt perfecti - dar el trebuie sa fie. Ne-am creat un tipar dupa care in masuram in fiecare zi si cand gasim o deviatie incepe dezastrul. Ne-a zis ca ne iubeste azi? Nu? Panica! Ne-a tinut in brate aseara in timp ce dormeam? Nu? Catastrofa! Ne-a tinut de mana cand ne plimbam prin parc? Nu? Tragedie!

Si asa ajungem sa uitam ca omul de langa noi e...om. Nu un robot, care isi joaca rolul dupa ce i-am intors cheita. Un om cu problemele lui, cu gandurile lui, cu aspiratiile si panicile lui. Care, toate cumulate, il fac sa nu se comporte intotdeauna conform cu standardele noastre.

Si cand te gandesti cate certuri si potentiale despartiri ar putea fi evitate daca am deschide ochii si am vedea ca si cel de langa noi are propriile nevoi si ca nu ni se cuvine numai noua totul.

Letting go

2011-07-31T22:32:00.005+03:00

M-am obisnuit sa las oamenii sa plece. Fara drame. Fara lacrimi. Sa dispara pur si simplu. Fara sa-i caut. Fara sa astept sa ma caute. Ca si cum s-ar sterge din memorie.

Ca si cum au aparut in viata mea cu un scop precis, l-au indeplinit, iar apoi s-au retras pentru urmatorul rol in viata altcuiva.

Poate despartirea de cineva din trecut ma face imuna la plecari. Poate inclinarea mea catre prezent ma face sa traiesc momentul, fara sa ma uit la trecut sau viitor.

Mi se pare ciudat, totusi, sa ma lase atat de indiferenta, sa ma plictiseasca chiar oameni dupa compania carora plangeam pe vremuri, oameni fara care nu-mi imaginam viata.

Cine stie, poate m-am maturizat intre timp? Sau poate am devenit mai atenta la mine si la valoarea mea intrinseca, mai degraba decat la valoarea pe care mi-o dau altii.

Despre mine

2011-07-16T07:06:00.001+03:00

Am dat intamplator peste o cerinta intr-un formular de aplicatie: spune-ne o poveste despre tine care sa fie reprezentativa pentru ceea ce esti tu, care sa fie definitia ta.

Primul lucru care mi-a venit in minte a fost discutia din Bryce Canyon, cand ma pregateam sa intru in tura de dimineata la receptie.

Eram in sala de mese pentru angajati, imi beam cafeaua. Era in jur de 6 dimineata. Ma uitam pe geam si vedeam soarele cum rasare deasupra brazilor. Si aveam asa un sentiment de bine, de implinire, de libertate, incat probabil ca zambeam fara sa-mi dau seama.

M-a observat un coleg, cu care nu mai vorbisem niciodata pana atunci. Si atunci mi-a spus ceea ce consider eu ca este definitia mea: 'it's amazing how you always have that beautiful smile on your face, even at 6 a.m'.

Iar ieri mi-a mai spus cineva o replica prin care ma identific. Avea nevoie de ajutor, asa ca ma intreba cum stau cu timpul. Dupa care s-a corectat: 'ah, stai, ca tu si daca esti ocupata, te sacrifici pentru ceilalti'.

Astea sunt povestile mele. Asta sunt eu.

Facuti din acelasi aluat

2011-07-04T19:46:00.002+03:00

Cand Dumnezeu te-a creat pe tine, pregatise mai mult material. Stia din experiente trecute ca nu intotdeauna opera iese perfect din prima. Dar tu l-ai surprins. Cand ai deschis ochii, de la prima rasuflare, si-a dat seama ca esti complet.

A pastrat totusi materialul in plus. Cine stie, poate odata, candva, vei avea nevoie de reparatii.

Si a trecut timpul. Iar tu ai continuat sa functionezi ca in prima zi. Perfect. Si au trecut anii.

Pana intr-o zi cand, la o curatenie de vara, Dumnezeu a ajuns in camara si a gasit materialul din care te-a plamadit pe tine. A stat putin pe ganduri. Sa-l arunce? Sa-l pastreze?

Si atunci s-a hotarat: ar fi pacat de material sa-l iroseasca. De ce nu l-ar folosi? Si asa, intr-o dupa-amiaza de iunie, am aparut eu.

Despre relatii

2011-07-02T15:41:00.002+03:00

Am inteles de ce mor relatiile. De ce se stinge flacara de la inceput. De ce o iubire mare-mare devine rutina.

Raspunsul sta in perceptia despre celalalt. La inceput il vezi intr-o aura de invincibilitate. E misterios, e cavalerul tau pe cal alb, e un simbol. Il admiri, il idolatrizezi, e pilonul tau de rezistenta.

Apoi trece timpul. Il iubesti in continuare, dar deja stii totul despre el. Nu mai e un simbol. Nu-l mai admiri. Doar ii stii fiecare gand, fiecare grimasa, fiecare vis, fiecare gest. Eroul tau coboara de pe piedestalul la care te inchinai la inceputuri si, privindu-l mai de aproape, vezi ca este si el tot om. Descoperi ca zeul tau este de fapt un muritor ca toti ceilalti. Pentru ca te-ai obisnuit cu el.

Si incepi sa-l tratezi ca un muritor ca toti ceilalti. Si deveniti colegi de apartament.

Asa am inteles si de ce insala oamenii. Pentru ca, undeva, candva, muritorul tau de rand devine zeu in ochii alteia. Si cum n-am vazut zeu care sa refuze ofrandele, deznodamantul e inevitabil.

2011-06-20T22:06:00.002+03:00

Am obosit. Si m-am plictisit. De toti si de toate. Am nevoie de o pauza. Din nou, de toti si de toate. Vreau doar sa dorm. Si fac numai tampenii. Trimit sms-uri catre destinatari gresiti, gata-gata sa destram familii. Sunt antisociala si-mi pun oamenii in cap. Give me a break si promit ca revin cu forte proaspete. Dar acum nu mai pot.

Ii spuneam Elenei ieri ca atunci cand sufar foarte mult, nu-mi dau voie sa bocesc. Ma palmuiesc singura si-mi comand sa ma ridic si sa trec peste. Nu-mi dau voie sa pierd timpul in depresie sau suferind. Nu am timp de pierdut, am doar o viata si n-o s-o irosesc. Insa corpul meu resimte toate energiile negative pe care mintea mea refuza sa le traiasca. Si atunci sunt epuizata. Ca acum. Pentru ca am trecut prin multe in ultima perioada. Si trebuie sa fiu puternica pentru multi si multe. Doar eu sunt umarul pe care se plange, nu?

Mi-e greata in ultima vreme. De oameni. De mine. De situatii de cacat. De aceleasi si aceleasi subiecte. Time out? Fast forward?

Radeam in seara asta uitandu-ma cu sila la fragii preparati de ai mei "ca la noi in Bucovina" (cu smantana si mamaliguta - daca strambati din nas va dau una! Se vede ca nu sunteti din Bucovina daca n-ati incercat niciodata combinatia!). Daca nici asta nu ma atrage, e clar ca avem o problema. Nu, greata nu are cauze biologice. Nu ma impuiez, no worries.

Sunt doar obosita. Si vreau sa dorm. Si vreau sa ma lasati in pace zilele astea. (Micky, nu te panica, sunt ok. Te iubesc cum m-ai sms-uit tu ingrijorata dupa o postare sinucigasa de acum cateva saptamani). Sunt doar obosita. Si plictisita. De toti si de toate. Dar o sa treaca in weekendul asta. Doar o sa fiu inconjurata de oamenii pe care ii iubesc.

Ingropati-ma de dupa plinta. Bulandra.

2011-06-18T23:42:00.003+03:00

Am fost la teatru azi. Cu inima putin indoita, dupa experienta nereusita cu Macbeth. Cu oarece temeri, cand am aflat ca dureaza 3 ore jumate. Cu ceva rezerve, afland ca joaca Marian Ralea.

Insa de la prima replica, de la primul acord al muzicii, am ramas tintuita in scaun. Senzational. Nu stiam daca sa rad sau sa plang, atat de tare te lovea tensiunea de pe scena. Unii spectatori au cedat pe parcurs si au varsat o lacrima-doua. Trei. Cincizeci. Eu m-am tinut tare. Dar mi-am tinut respiratia cea mai mare parte din piesa.

Subiectul in sine a fost destul de simplu. Dar forta cu care l-au interpretat, intensitatea cu care au trait scenele, modul in care decorul se reinventa continuu in fata ochilor nostri - toate au fost ravasitoare.

La final a nins. Si pe scena, si in public. Nici nu-mi puteam imagina un deznodamant mai memorabil. Am aplaudat minute in sir. Si n-am putut sa nu remarc faptul ca actorii care se aplecau in fata aplauzelor noastre nu mai erau aceiasi de la inceputul piesei. Lasasera ceva din ei in cele 3 ore si jumatate, ceva ce ne transferasera noua. O parte din ei a ramas la noi. La fel cum odata cu confetti-ul din par si de pe haine am luat cu noi o parte din iarna ruseasca.

Despre prezent

2011-06-12T23:44:00.002+03:00

Niste vorbe intelepte si atat, atat de adevarate spuneau ca "trecutul este o serie de prezenturi traite deja. Viitorul este o serie de prezenturi pe care le vei trai. Prezentul este tot ce avem."

Si radeam in sinea mea de toti oamenii care se cutremura la gandul ca imbatranesc. Pentru ca atunci cand te lupti cu trecutul sau meditezi la viitor de fapt nu traiesti prezentul. Iar orice prezent nevalorificat se transforma automat intr-un trecut insipid.

Asa ca decat sa ne plangem de mila ca a mai trecut un an si ne-am mai apropiat cu un an de sfarsitul vietii, poate ar fi o idee mai buna sa traim. Sa ne bucuram de viata. Si de prezent.

Despre carti

2011-06-11T23:04:00.003+03:00

Am fost azi la vanatoare de carti. Imi era dor sa citesc. Partial manata de dorinta de a evada din realitate (care m-a impins sa si scriu, de altfel), partial de cea de a-mi investi mai bine timpul in weekend.

Asa ca m-am trezit intrand hipnotizata in Diverta, devorad din priviri rafturile cu carti. M-am infipt in cele din beletristica, in fata carora am stat mai bine de jumatate de ora, cred. Am parcurs titlu cu titlu, autor cu autor. Si nu exagerez cand spun ca paream hipnotizata. La un moment dat m-am detasat si m-am privit din afara, cum luam cartile cu grija de pe raft, le deschideam la prima pagina, citeam rezumatul, o puneam cu respect la loc si saream dupa alta care brusc imi atragea atentia.

Un angajat din magazin a avut o timida tentativa sa ma intrebe daca am nevoie de ceva. L-am reperat cu coada ochiului, dar eram atat de absorbita de carti, incat a renuntat sa deschida gura.

Am si gasit 2 carti. "Dragostea e un bonsai" si "Pictorita din Shanghai". Pe prima am citit-o deja. M-a tulburat putin. Cand am luat-o de pe raft am deschis-o la intamplare la o pagina si am dat peste urmatorul fragment: "Nu cred in iubiri pe care le poti tainui indelung. Nu cred ca atunci cand iubesti profund, devastator, iti poti tine ravasirea departe de ochii lumii si ma-ndoiesc si ca poti sa-ti fereci prea mult, in adancuri meschine de trup, zambetul nebun si baterea enorma de aripi a sufletului care vrea sa pluteasca". Fragmentul asta m-a facut sa o cumpar. Pentru ca mi-a adus aminte de un episod din trecut in care soaptele si privirile care noua ni se pareau atat de inocente si naturale scriau cu litere de tipar in ochii oricui ne privea: "NOI NE IUBIM". Iar cartea s-a ridicat la nivelul asteptarilor. M-am identificat cu ea. Prea mult, pe alocuri.

Mi-am dat intre timp seama si de ce prefer Diverta mai degraba decat Carturestiul. Pentru ca e mai mult spatiu. Pot sa respir in Diverta. Pot sa rumeg cartile fara sa incomodez pe nimeni si fara sa sufar de claustrofobie. In plus, recunosc si ca-mi place sa ma plimb pe langa rafturile de jucarii si felicitari (imi aduc aminte de magazinul Diddl din Rimini). Carturestiul are, insa, punctele lui forte care il fac
superior, recunosc (ceainaria e unul dintre ele). Si senzatia de intim.

De maine ma delectez cu Pictorita din Shanghai. Clar trebuie sa vizitez la un moment dat tarile asiatice. Ma fascineaza mult prea tare povestile a caror actiune se petrece acolo.

Despre printese

2011-06-11T19:30:00.004+03:00

Imi spunea zilele trecute o poveste despre un print care voia sa-si gaseasca o sotie, asa ca a anuntat in lung si-n lat ca isi cauta o printesa. Dar una veritabila, nu imitatii ieftine. Duduile, evident, s-au ingramadit sa aplice la job, chiar daca nu erau asa veritabile cum era mentionat in profilul cautat.

Insa printul, recruiter experimentat, nu s-a lasat pacalit si le-a supus la un test menit sa diferentieze originalul de copii: le punea pe candidate sa doarma intr-un pat sub a carui saltea punea un bob de mazare (pe principiul: "daca e printesa, are pielea fina si se va invineti de la bobul de mazare").

Iar femeile picau testul en-gross. Pana intr-o zi cand o printesa veritabila a aplicat si intr-adevar de dimineata avea o vanataie de la bobul de mazare. Asa ca printul a luat-o de nevasta si au trait fericiti pana cand el a inselat-o cu alta printesa mai tanara. Pardon, pana cand ea a fugit in lume cu un poet. Pardon, pana la adanci batraneti.

Si radeam de poveste, intrebandu-l in cate paturi trebuie sa doarma o printesa pentru a da peste cel cu bobul de mazare si peste print :))

Despre liniste

2011-06-11T10:59:00.003+03:00

Traiesc intr-un oras galagios. Nu mi-am dat seama decat in momentul in care eram pe strada si incercam sa port o conversatie la telefon. N-am reusit. Traficul, metroul, multimea de pietoni, claxoanele, Ambulantele. Haos. N-am gasit nici un loc mai retras in care sa port o conversatie in liniste.

De asta imi place la munte. Pentru ca e asa liniste. Atat de liniste incat iti auzi gandurile. Nu poti face asta in Bucuresti. Decat in locuri izolate. Ca Serendipity. Herastrau (dimineata devreme, cand nu este suprapopulat). Stradutele laturalnice din Cotroceni.

Mi-as dori sa pot dormi vara cu geamul deschis, fara sa aud masinile sau manelele de la bodegile din jur. Clar imi trebuie termopane. Sau un apartament mai izolat de lume. Sau un oras mai linistit. Sau alta tara?

Despre viata

2011-06-11T10:05:00.003+03:00

Mi-a trecut la un moment dat prin cap intrebarea "care ar fi ultimul gand pe care l-as avea daca as fi victima unui accident mortal?". Si n-a fost greu sa gasesc si raspunsul: "cacat, asta-i tot?".

Mi-am dat atunci seama ca de fapt nu traim, ci asteptam sa traim. Avem in cap o serie de planuri care se vor concretiza "candva, in viitor", "cand ma fac mare", "cand fac 35 de ani", "dupa ce imi cumpar o casa". Exact ca in povestioara cu tipa care si-a cumparat lenjerie foarte fina, portelanuri foarte scumpe si multe altele, dar nu le folosea pentru ca astepta un moment special. Care n-a mai venit pentru ca a suferit un accident.

Asa si noi. Ne batem cu pumnii in piept ca suntem nemultumiti de viata, de job, de partener, de greutate, de tunsoare si ne mintim singuri ca "la un moment dat" o sa punem piciorul in prag si o sa facem o schimbare. "Maine". Doar ca "maine" se tot amana si ramanem cu aceeasi viata, acelasi job, acelasi partener, aceeasi greutate, aceeasi tunsoare. Si aceeasi nefericire. Si acelasi plan ca "maine" schimbam ceva.

Sau, varianta a 2-a, ne ascundem in spatele replicilor de tipul "lasa, ca trece si ziua de azi", "lasa ca trece si luna asta", "lasa ca vine weekendul". Si uite asa trec anii si ne intrebam ce am facut cu viata noastra in tot acest timp.

Ii spuneam Elenei la un moment dat ca atunci cand ma loveste cate o depresie, nu am nevoie de incurajari, medicamente, alcool, bocete. Ma impulsionez singura cu replici de genul "misca-ti fundul din pat in secunda asta! (aici urmau cateva injuraturi pe care le cenzurez). Peste o saptamana-doua, cand iti trece melancolia, o sa-ti bagi unghia in gat la gandul ca ai irosit timpul asta in loc sa-l traiesti".

Mi-am pus apoi intrebarea de ce traim de fapt. Care sunt KPI-ii dupa care evaluam daca ne-am irosit sau nu viata (asta ca sa raman la limbajul corporatist). Si mi-am dat seama ca la sfarsitul vietii nu casele, masinile, milioanele din cont fac diferenta intre noi. Diferenta o va face suma de experiente pe care le-am trait.

Daca as avea accident acum, singurul regret ar fi ca n-am vazut lumea. Cel putin nu atat de mult cat mi-as fi dorit. Dar nu pierd timpul. In fiecare an vad minim 2 locuri noi (anul asta a fost Dublin si Paris). Insa au ramas atatea colturi de lume neexplorate inca: America de Sud, Asia, Africa, tarile nordice, Praga.

Uitandu-ma la cum imi traiesc viata, incep sa nu mai regret faptul ca nu gandesc pe termen lung. Intotdeauna am crezut ca e un punct slab, dar acum imi dau seama ca e un avantaj. In loc sa-mi petrec viata facand planuri, prefer sa o traiesc.

Ferma noastra creste

2011-06-06T22:15:00.004+03:00

Da, ati ghicit. Ne-am marit ferma cu 2 noi jivine. Una zburatoare, una behaitoare.

Ii povesteam de dimineata ca m-am culcat cu parul ud si drept urmare arat ca o oaie. Si atunci si-a dat el seama ca nu avem oi la ferma. Bine, adoptam si oi. Cum sa o cheme? "Diana", zic eu. Daca tot arat ca o oaie, macar sa stim o treaba.

Am continuat cu pescarusul. Aici a fost mai dificil. Trebuie sa-l cred pe cuvant ca acest pescarus exista si se smiorcaie sub geamul lui in fiecare dimineata. Apoi gasirea numelui ne-a pus probleme, pentru ca trebuia "sa sugereze libertate". Ne-am contrazis putin pe tema "Willy era balena sau delfin". L-am convins ca e balena. A conchis ca pescarusul nu poate sa se intituleze Willy daca numele e deja luat de o balena.

Si atunci, intr-o sclipire de geniu, am venit cu solutia salvatoare: "Si daca pescarusul nostru are tulburari de personalitate si se crede balena? Si sufera de depresie, asa ca si-a facut cuib in copacul de langa geamul tau." Explicatia mea a parut logica, asa ca am cazut de acord sa-l botezam Willy.

Pana cand am avut eu indoieli:
"Da' tu l-ai vazut vreodata pe pescarusul asta?"
"Nu, dar il aud in fiecare dimineata."
"Si daca e de fapt o balena care se crede pescarus?"
"Da, am un vecin care tine prizoniera in cada o balena cu tulburari de personalitate, care se crede pescarus."
"Da' oare ar trebui sa-l ducem la psihiatru pe Willy?"
"De ce? E fericit in lumea lui, de ce sa-l trezim la realitate?"

Vreau normalitate

2011-06-04T17:12:00.000+03:00

In momente ca asta parca putina normalitate nu strica.

Radem, glumim, dar parca totusi e cam prea mult haos.

Astazi imi doresc o viata normala.

Ne-a crescut familia de jivine

2011-06-04T13:45:00.006+03:00

Familia noastra de necuvantatoare s-a inmultit ieri cu doua exemplare: gaina Geta si ciocanitoarea Claudia.

Gaina e new-entry. Incercam sa-i povestesc ceva despre niste oua ramase fara stapan, pe care eu le recomandam drept cadou pentru cineva care ar avea nevoie de o pereche, iar el m-a intrerupt in plin elan epic: "Cum o cheama pe gaina?". N-a fost cale de intoarcere. Pana n-am botezat-o pe Geta n-am putut continua povestea.

Ciocanitoarea face parte din familia initiala (am uitat-o eu in povestea anterioara). Saraca ciocanitoare, e paria familiei. Pe langa faptul ca am uitat-o, am lasat-o si fara nume. Ea era initial Geta, dupa care am decis noi ca Geta are mai degraba fata de gaina, asa ca am trimis-o in anonimat pe ciocanitoare. Noroc cu Diana, care a venit cu noul nume.

Sunt sigura ca orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare ;)

Activitati de joi dimineata

2011-06-03T00:03:00.002+03:00

Azi am cautat nume pentru animale. Unele reale, altele ipotetice (animalele, nu numele lor).

Eram in parc de dimineata si am reperat o veverita. Nu, nu o veverita. Un veverit. M-a revoltat faptul ca toate veveritele sunt de genul feminin, asa ca m-am hotarat ca asta era un "el". Si ne-am pus pe cautat nume de veveriti. Am ajuns la "Vali". Veveritul Vali (dupa ce am epuizat propunerile "Vivi", "Cici" si alte cateva, la fel de porno).

Am ajuns apoi la catel. La asta a fost usor. Am avut de ales intre Mircea si Tiberiu. Am ramas la Mircea. Cu toata iubirea pe care o port celor care se intituleaza Tibi, cainele Mircea suna mai... falnic.

Bun, dupa veveriti si caini, a venit randul unui gugustiuc. Asta dupa ce ne-am contrazis 10 minute daca jivina in cauza era intr-adevar gugustiuc, porumbel sau cuc. Interlocutorul a fost nevoit sa imite sunetele inaripatei pentru a da verdictul: "da, e gugustiuc". Odata identificat infractorul, ii trebuia un nume de cod. Asa ca l-am intitulat "Gelu".

Hmmm, privind retrospectiv simt ca am fost trasa pe sfoara, tinand cont de faptul ca numele nu mi-au apartinut, ci am dat doar feedback pe ele. Hmmmmm.

Cotroceni, Autostrada Soarelui, Braila-Bucuresti

2011-06-02T23:51:00.005+03:00

Auto-condamnati la nefericire

2011-06-02T23:02:00.002+03:00

Imi spunea cineva azi ca ma invidiaza. Pentru ca sunt libera. Pentru ca daca am chef sa-mi dau demisia si sa plec in Vietnam, o pot face oricand. N-am obligatii. Nu am restrictii.

Si-mi dadeam seama cat de mult ne amaram singuri viata. Cum ne dorim intotdeauna fix ce nu avem. Cum luptam ca orbii sa obtinem ceva, pentru ca apoi sa regretam starea de dinainte.

Suntem singuri? Vrem o jumatate. Avem jumatatea, parca nu ne-ar deranja putina libertate. Avem un copil, ne e dor de perioada in care nu aveam obligatii. N-avem copil, parca ne-am dori unul.

Si cand te gandesti ca viata ar fi asa frumoasa daca ne-am bucura de ce avem. Ma intreb de ce suntem asa masochisti.

Despre sentimente

2011-06-02T08:16:00.000+03:00

Mi-e greu sa-mi exprim sentimentele. Sunt capabila sa ma topesc sub emotiile si sentimentele pe care le simt, constientizez ce simt, inteleg de ce le simt, dar nu pot sa le pun in cuvinte. Nu vor sa iasa. Si mi-e ciuda uneori ca nu pot sa impartasesc cu ceilalti profunzimea a ceea ce simt.

Sau poate tocmai pentru ca e asa profund nu-l pot imbraca in cuvinte? Poate ma tem ca undeva pe drum si-ar pierde din complexitate si ar deveni banal?

Imi mai ramane doar privirea, prin care se pare ca reusesc sa exprim ce simt. Pentru cine stie sa citeasca.

De ce facem copii

2011-05-28T15:31:00.000+03:00

In fata aeroportului din Iasi. Pe o bancuta, la soare, asteptand sa se faca ora de plecare. O tanti coboara dintr-o masina. Imbracata de vara, intr-o rochita medie, larguta. Cu o fetita de mana. Foarte frumoasa imaginea.

Prima impresie a fost 'vreau si eu un copil, e asa cool sa fii mamica si sa mergi cu copilasul de mana'. De parca un copil e un accesoriu.

Si am avut atunci o revelatie. Mi-am dat seama ca facem copii din egoism. Pentru ca sunt mici, simpatici, frumosi prin definitie. Pentru ca si daca am fi ultima lepra a pamantului, cea mai antipatica persoana din lume, copilul nostru tot simpatie ar trezi.

Pentru ca un copil e varianta noastra imbunatatita. Varianta noastra mai tanara, mai frumoasa, mai inocenta.

De asta facem copii. Pentru ca e prea tarziu sa ne mai rascumparam pacatele si speram sa o facem prin ei. Si din egoism, pentru ca ne temem sa nu ramanem singuri.

Despre rau

2011-05-26T19:01:00.000+03:00

Vorbeam cu cineva ieri si discutam despre cum in fiecare om se afla si bine si rau, in diverse proportii. El zice ca la mine binele e majoritar. Eu incep sa am dubii. Pentru ca in ultima vreme de prea multe ori am dorit raul unora sau altora. Unii meritau, altii mai putin. Unora le doream raul pentru binele altora, unora pentru binele meu. Urat. Monstruos, cum ar zice Micky.

Dar nah, intr-o lume ideala totul ar fi bine si frumos si corect. Dar in lumea in care traim noi...

Ii spuneam ca sunt oameni care nu-si activeaza raul. Il au in ei, dar nu-l folosesc impotriva celorlalti. Altii, din contra, il folosesc din plin. Traiesc pentru asta. Obtin satisfactie din suferinta pe care o cauzeaza.

Poate totusi exista un Dumnezeu. Sper. Chit ca asta ar insemna ca ajung si eu in iad. Dar macar cazanul meu nu va fi asa fierbinte ca al altora.

Despre copaci

2011-05-21T21:38:00.000+03:00

Coborand azi prin padure, am vazut un copac rupt de la jumatate si cazut peste altul.

Si mi-a venit in minte gandul ca timp de zeci de ani cei 2 copaci au crescut paraleli. Si au jinduit unul dupa celalalt. S-au cautat. Au incercat sa se apropie. Pana cand pasiunea l-a mistuit pe unul dintre ei, care s-a aruncat in bratele celuilalt. Si a murit. Dar a murit fericit.

Are you the one that God had made for me...

2011-05-15T02:43:00.001+03:00

Are you the one that God had made for me
Are you the one who's always in my dreams
The one who keeps me goin'
When I can't go on
The one that I've been waiting for
For so long.

Are you the one that God had made for me
Are you the one who's always in my dreams
Are you the one that God had made for me
Are you the one who's mine eternally
The one who keeps me dreamin'
When I'm sad and tired
Who gives my life a meaning
Till the day I die
Are you the one?

Faza zilei

2011-05-14T20:50:00.002+03:00

Mama ma prinde azi in bucatarie: "Daca mai cureti morcovi, sa nu mai arunci cojile. Sa le pui intr-o punga si sa le bagi in congelator."

Eu - intelegand ca trebuie sa fie o smecherie la mijloc, dar neputand rata sansa de caterinca (cu o voce grava): "Spune-mi sincer, chiar asa saraci suntem?"

Ras isteric de ambele parti... (de fapt ii trebuie cojile pentru animalele de la curte).

Closing the loop

2011-05-14T00:03:00.002+03:00

Am avut o zi ciudata. Mi s-a parut ca astazi m-a prins din urma trecutul. Foarte ciudat.

Ma plimbam cu o colega prin Herastrau si am dat peste tipul care canta de obicei la metrou. Si din cauza caruia ma ramaneam tintuita pe peron vreme de multe trenuri. Mi-a ramas intiparit in minte cu "M-am indragostit numai de ea." Insa azi a cantat ceva ce nu mai auzim niciodata de la el: "Ochii tai". Si mi-am adus aminte de perioada in care am auzit prima oara melodia. Acum 8-9 ani, cred? Acum 8-9 ani, cand Andrei era un pusti cuminte si bine crescut.

Ajunsa acasa, am gasit total accidental pe youtube o melodie care m-a rascolit intai ca mesaj si ritm - Scorpions, 'Are you the one?" Pentru ca apoi sa descopar in melodie cateva cuvinte cu care ma mai intalnisem acum 7 ani cred. "In the time of silence time is standing still." Eram in liceu si dadeam Bac-ul la fizica sau romana si pe banca in care m-am asezat erau scrijelite exact cuvintele astea. Mi-au placut atat de mult atunci, incat le-am tinut minte. Si mi se pare atat de ciudat sa le regasesc acum, dupa atatia ani, si intr-o forma atat de frumoasa. Poate e un mod al destinului de a-mi transmite un mesaj.

Iar ultima "descoperire" a fost un articol pe care l-am scris acum 2-3 ani despre "dreptul de proprietate" asupra unei persoana care a jucat un rol important in dezvoltarea mea. Si fix asta a fost unul dintre subiectele discutate azi in echipa noastra.

Ciudat. Foarte ciudat. Si toate in aceeasi zi...

Despre copii

2011-05-13T23:33:00.002+03:00

Am identificat un pattern la proaspetele mamici in pozele imediat de dupa nastere. Ma uitam si in ziare sau reviste, dar mai ales la persoanele cunoscute si e tulburatoare privirea lor, modul in care se uita la bebelus, blandetea din privire, afectiunea pe care o intuiesti in ochii lor.

Si-mi imaginez ce schimbare radicala trebuie sa fie in viata unei femei si a unui cuplu aparitia unui copil. Mi se pare ca deschide un capitol cu totul nou in materie de iubire. Tin minte ca imi spunea un tatic la un moment dat ca nu-ti dai seama cat de mult esti capabil sa iubesti pana nu ai un copil. Frumos...

De dimineata

2011-05-13T21:23:00.000+03:00

Discutie de dimineata... Nu, am inceput gresit.

Discutie foarte de dimineata, dupa o seara foarte lunga si o petrecere foarte wild pe care am abandonat-o la 2 a.m.

El imi spune un banc despre cele mai bune metode anticonceptionale: migrenele femeilor.

Eu - epava. La fiecare 3 secunde trageam de mine sa nu atipesc.

El - dezamagit. "Asta e partea in care trebuia sa razi!'

Eu - semiconstienta. "In adancul sufletului ma tavalesc de ras."

Faze nostime lately

2011-05-04T09:03:00.000+03:00

* Irina catre mine:'Fugi la culcare!'. Constientizand ca ma accidentasem la picior cu cate minute mai devreme: 'De fapt nu fugi, mergi incet.'

* Iulia la McDonalds, observand ca mamica unui puradel isteric, care tocmai se aruncase pe jos pentru ca nu-i placea jucaria, era insarcinata: 'Saraca, o sa mai aiba unul.'

* Cineva (sa nu dam nume) la gradina botanica duminica, incercand sa-mi explice de ce nu a reusit sa-mi faca poza cu ciresul japonez: 'Stai ca e o grasa imbracata in verde care intra in cadru.' (Nota: 'grasa' era de fapt insarcinata si tocmai trecea pe langa ea in momentul ala)

* Instructoarea catre mine, in timp ce ma uitam la pedale ca sa fac pornirea din rampa cu ambreiaj: 'Nu te mai uita la picioare. Da, sunt frumoase, dar lasa-i pe baieti sa se uite!'

Despre moarte

2011-04-30T12:35:00.001+03:00

Intr-un sat uitat de lume, la capatul tarii, o femeie a murit ieri. Intinsa pe asfalt, inerta. Tot satul comenta evenimentul. 'S-a lovit la cap'. Nimeni nu misca insa un deget. Nimeni nu se apropia de ea.

Un barbat slabanog era singurul care statea langa trupul inert. Din barfele soptite am dedus ca era sotul ei.

Si din nou m-a frapat atitudinea lui. N-am vazut regret, ingrijorare, mila. Nu. Mi-a dat insa senzatia de 'sa-mi bag..., fix asta imi lipsea'. Si il urmaream cum o priveste ca pe o Dacie 1310 care s-a stricat definitiv si te lasa cu un gust amar si cu intrebarea 'ce dracu fac eu acum cu rabla asta inutila?'.

Carti, din nou

2011-04-24T23:52:00.000+03:00

Citesc din nou Anna Gavalda. Si ma amuz cand ma mai impiedic de un fragment ca cel de mai jos:

'Fanny e romantica si fidela. Si sensibila, pe deasupra. Se indragosteste mereu de cate un tip inaccesibil si care sta la dracu-n praznic. De la 15 ani il pandeste in fiecare dimineata pe postas, tesarind la fiecare tarait al telefonului.

Asta nu-i viata.'

De Paste

2011-04-24T14:38:00.000+03:00

Nu-mi place in mod special Pastele. De fapt am inceput sa am o retinere fata de mai toate sarbatorile. Prea multa agitatie, prea multa isterie, oameni care se calca in picioare in supermarketuri ca sa aiba cu ce se imbuiba in ziua de sarbatoare. Si brusc grija pentru curatenie, ca deh, asa se cuvine de sarbatori. Bine ca i-a trecut mamei pasiunea pentru curatenia generala, ca altfel ma refugiam pe la prieteni.

Sunt totusi si lucruri frumoase de Paste. Imi place sa stau la geam in noaptea de inviere si sa vad marea de lumanari venind dinspre biserica.

Iar azi stau in balcon, tolanita pe un scaun, cu un picior spanzurat sfidator peste balustrada, si citesc la soare. Din cand in cand imi arunc cate un ochi pe strada, sa vad oameni imbracati in hainele bune migrand spre parc sau spre o masa in familie.

Imi place ziua de azi. M-am rasfatat cu o halba uriasa de limonada, m-am copt la soare, aud pasarelele, am vazut o furnica pe balustrada si un fluturas in iarba si o astept pe Di sa-mi dea semnalul de mers in parc.

E primavara, in sfarsit. Si ma simt bine. Si viata e frumoasa.

Today's mood

2011-04-22T23:08:00.002+03:00

Fragmente dintr-o carte foarte draga

2011-04-22T22:54:00.006+03:00

"-Am o problema de voltaj... Am deseori impresia ca-mi lipseste un buton... Stii, o chestie pentru reglarea volumului... De cand ma stiu merg prea departe ori intr-un sens, ori in celalalt... Nu reusesc niciodata sa-mi gasesc echilibrul, asa ca treaba cu viciile la mine s-a terminat intotdeauna prost...

Cand beau, beau prea mult, cand fumez, fumez pana cad, cand iubesc, imi pierd mintile si cand muncesc, muncesc pana mor... Nu ma pricep sa fac nimic in limite normale, cu calm...

- Si cand urasti?

- Asta nu stiu..."

------------------------------------

"- Tu dai tot... N-o sa fii niciodata bogata..."
- Nici o problema."

(Anna Gavalda, "Impreuna")

Today's mood

2011-04-21T23:12:00.000+03:00

When life gives you lemons...

2011-04-20T06:19:00.001+03:00

Zicea cineva ca stii ca ai dat-o de dracu' in momentul in care persoana aia pozitiva, care ii incuraja pe toti, incepe sa planga.

Aseara am adormit plangand. De oboseala, nu de altceva.

Dar azi, in IC551, la ora 6:20, cu cafeaua sub nas, cu rasaritul in geam, sunt sigura ca o scot eu cumva la capat. O sa treaca si asta. Doar de aia s-au inventat vitaminele.

Despre Rai

2011-04-18T18:37:00.000+03:00

Dealuri verzi, o biserica alba si raze de soare filtrate de nori la apus. Daca exista un rai, atunci cu siguranta asa arata. Nu-mi pot imagina ceva mai frumos.

Si totusi, nu ma pot abtine sa nu ma intreb cum arata razele de soare care strapung norii deasupra marii. Pentru ca de ceva vreme iubesc marea.

Despre literatura

2011-04-18T07:02:00.000+03:00

Observ ca am reflexul de a jupui pretul de pe carti. Mi se pare o insulta sa atasezi un pret literaturii, cand o carte poate sa te dea complet peste cap. Cum sa coste o carte cat o sticla de sampon?

Bine, amandoua se adreseaza capului, doar ca fiecare spala o alta componenta a lui.

Despre carti. Ba nu, despre o carte.

2011-04-18T06:53:00.001+03:00

Am terminat cartea inceputa ieri si-mi retin cu greu lacrimile. E povestea mea. Deci nu sunt prima.

Ironia face sa fi citit cartea asta si inainte. Sigur am mai citit-o. Doar ca atunci o vedeam cu alti ochi. Atunci era fictiune. Acum e realitate. Acum e realitatea mea.

Oare asa trebuie sa fie? Sau pana ne facem noi mari se vor schimba regulile jocului?

Si ironia face sa fiu in acelasi tren... Si mi-e frig. Mi-e foarte frig.

Despre nuci

2011-04-17T10:44:00.000+03:00

Discutie pe baza studiului de climat organizational. Suntem la afirmatia 'compania imi permite sa-mi ating obiectivele personale'. Interpretata sub forma 'compania ma lasa sa ma ocup si de hobby-uri'. Colegii sunt sceptici.

C. aduce in discutie pescuitul, activitate pe care o adora, dar de care nu mai are timp. 'Faptul ca primesti un salariu nu te ajuta sa-ti indeplinesti obiectivele personale? Daca erai platit in nuci era alta poveste'.

Ideea cu nucile pare ca prinde. C. catre T.: 'Chiar asa, ce peste trage la nuca?'

T., cu o fata serioasa: 'veverita!'.

Cum sa nu-ti fie dragi oamenii astia?

Adio, Andrei

2011-04-16T19:44:00.000+03:00

Andrei s-a nascut pentru fotbal. Traia pentru fotbal. Altceva nu ar fi putut face in viata. Imi imaginez cum s-a simtit cand doctorii i-au spus ca inima lui nu mai rezista la fotbal. Probabil il iubea prea mult pentru o inima de 23 de ani.

Si totusi Andrei nu s-a lasat. A jucat in continuare. Doar ca doctorii au avut dreptate, inima lui nu a mai rezistat la fotbal.

N-am putut sa plang cand am aflat. Imi vine sa plang acum, cand mi-am dat voie sa ma gandesc la el. Si-mi vine sa plang cand ma gandesc la parintii si la bunica lui. Mi s-au taiat picioarele cand o vecina mi-a povestit cum arata mama lui acum.

N-am fost sa-l vad. Nici nu eram in Bucuresti, dar oricum nu m-as fi dus. N-as fi suportat sa-l vad asa pe copilul langa care am copilarit.

Vreau sa-mi aduc aminte de copilul Andrei. De ce era el inainte de adolescenta, inainte de fotbalul profesionist. De copilul cuminte si bine crescut, cu care jucam sah si tenis de picior, caruia ii luam apararea pe stadion la Steaua-Rapid cand Cristi voia sa-l bata la golul Rapidului. De copilul care ma exaspera cand lovea mingea cu capul si care facea minuni cu ea la picior.

Andrei s-a nascut pentru fotbal. Si atunci cand fotbalul nu l-a mai vrut, povestea lui a trebuit sa se termine. Pacat.

Imi doresc...

2011-04-12T10:23:00.003+03:00

...sa mergem in parc. Sa stam pe iarba. Tu cu capul in bratele mele. Iar eu sa te ciupesc de nas, sa te gadil, sa te sarut, sa te alint. Si sa rad. Sa rad mult.

Sa impletesc o coronita din florile albe din copilarie. Si sa mi-o asez pe cap. Si sa zambesc strengareste. Si tu sa ma ciupesti de nas, sa ma gadili, sa ma saruti, sa ma alinti. Si sa razi. Sa razi mult.

Today's mood

2011-04-10T22:36:00.000+03:00

Despre Rimini

2011-04-10T12:42:00.003+03:00

M-am intalnit ieri cu Daniela. Dupa aproape 4 ani. Nu ne-am mai vazut de la nunta ei din Oradea. Si de la anul petrecut impreuna in Rimini, la facultate. E ciudat cat de mult te uneste o experienta de genul asta. Desi n-am mai pastrat legatura, parca trecusera doar cateva zile de la ultima intalnire.

Cat de mult m-am schimbat din Rimini! Diametral opus, as zice. E de ajuns sa compar noaptea de vineri, cand am plecat din club la 4 dimineata, cu orice noapte din Rimini, in care ma fofilam sa nu ies in club si deja am spus tot.

Daniela spune ca e din cauza ca aveam si alte preocupari in Rimini. Ce-i drept, am cam bocit dupa B. in perioada aia. Pacat, as fi putut profita mult mai mult de anul petrecut acolo.

Eu zic ca e si din cauza diferentei de infatisare intre acum si atunci. Pentru ca sunt sigura ca party animal-ul exista in mine si atunci, dar il omoram din fasa cu complexele mele.

Rimini. Cu marea. Cu bicicletele pana in statiunile alaturate. Cu mercato in fiecare weekend. Cu inghetata. Cu concertul de pian din Riccione. Cu Venetia.

Dani e maritata acum. De aproape 4 ani. Imi povestea ce soc a fost la inceput. Prin cate au trecut. Wow. O mica luptatoare.

Am crescut de atunci amandoua. Eram niste copii naivi in Rimini. Intre timp am inceput sa intelegem cu ce se mananca viata. Prin lectii dure, uneori.

Flashback-uri din ultima perioada

2011-04-10T11:19:00.005+03:00

... pe taxi-ul ei scria "Think positive". Ce ironie...

... imi spune ca "Inger sau demon" este parfumul care ma defineste. "Ca nume sau ca aroma?", intreb eu. "Da", raspunde el.

... oare dorintele au termen de valabilitate? Daca nu se indeplinesc pana la o anumita data expira? Pentru ca am vazut o stea cazatoare si mi-am pus o dorinta, iar acum sunt curioasa cat trebuie sa astept sa de indeplineasca.

... imi doresc asa tare sa ajung la Paris. Asa tare...

... imi spune ca am un suflet prea bun pentru o lume asa meschina. Ma intreb de cate ori trebuie sa iau plasa pana cand o sa incetez sa mai am incredere in oameni si in bunatatea lor.

Despre copii (in viziunea barbatilor)

2011-04-10T11:08:00.002+03:00

Aseara, pe scarile rulante de la metrou, nimeresc in spatele a 2 barbati tineri. Unul dintre ei foarte vehement:

"I-am spus ca daca plange noaptea, ea se trezeste sa se duca la el pentru ca eu muncesc, nu pot sa le fac pe toate."

Al doilea, solidar cu primul: "Da, si probabil nu-si da seama ce cheltuiala inseamna un copil. Mai ales la inceput cresc foarte repede si tot timpul trebuie sa-i iei hainute noi, pentru ca ii raman mici."

Cu greu mi-am retinut un zambet. Doi barbati vorbind despre copii...

Mi-e dor

2011-04-08T19:24:00.000+03:00

Mi-e dor de verde. De spatiu pe care sa-l strabat cu privirea fara sa ma impiedic de blocuri, de masini, de oameni.

Mi-e dor de alb. De nori care se sprijina de linia orizontului.

Mi-e dor de rosu. De un apus incendiar, care sa arunce in aer cerul.

Mi-e dor de verde. De ochii tai in care vreau sa ma pierd la nesfarsit.

Despre Pink - intr-o fraza

2011-04-03T22:13:00.002+03:00

De vreo saptamana-doua ascult Pink. Dar la greu. Imi place stilul (usor agresiv), imi plac mesajele, imi place atitudinea.

Dezbateam azi cu Elena exact subiectele de mai sus, cand mandra mea a reusit sa sumarizeze intr-o singura fraza tot ce ma cazneam eu sa detaliez si sa detaliez: "pe piesele ei iti vine sa te sui la volan si sa pleci in lumea larga si sa-ti bagi pula".

Ce altceva sa mai spui? She said it all :)

Muzica

2011-04-03T19:41:00.004+03:00

... te face sa uiti.

... te face sa-ti aduci aminte.

... te apropie de oameni.

... pune ziduri intre tine si restul lumii.

... iti pacaleste creierul sa se opreasca din gandit.

... te indeamna la meditatie.

... te vindeca.

... te imbolnaveste.

Revelatia de ieri

2011-04-03T10:52:00.001+03:00

Citind "The Kite Runner", una dintre cele mai profunde si memorabile carti din ultima vreme, mi-am dat seama ca timp de multe ore am stat neclintita, ingropata in canapea, sub paturica mea albastra, cu ceaiul alaturi, maraind la oricine si orice ma intrerupea.

Si atunci am constientizat ca timp de multe ore nu am mai fost in Bucuresti, ci in Kabul. Si ca traiam intens actiunea din carte.

Revelatia zilei a fost, asadar, ca daca vrei sa evadezi din realitate, incearca literatura. Fie sa o citesti, fie sa o scrii. Merge intotdeauna.

De ce se insala oamenii

2011-04-01T22:27:00.000+03:00

* pentru ca odata intrati intr-un cuplu nu mai constientizeaza ca celalalt este o persoana distincta si ca nu o poseda. Doar pentru ca au o relatie nu-i da dreptul la proprietate asupra celuilalt. Si, in nemernicia sa, crede ca are dreptul sa-si supuna jumatatea la toate chinurile si testele pamantului. Sau, mai grav, ca celalalt nu are de ales si trebuie sa tolereze comportamentul asta.

* pentru ca intr-un cuplu exista, inevitabil, probleme. Si daca nu sunt puse pe masa sincer si matur, unul din cei doi poate apela la 'consiliere externa'.

* pentru ca s-au maturizat si isi dau seama ca nu trag in aceeasi directie. Sau, si mai trist, ca niciodata nu au facut-o, dar abia acum o recunosc.

* pentru ca uita ce i-a adus impreuna, cum imi zicea cineva recent. Uita ce i-a unit de la inceput. Printre rutina, copii si gatit uita de ei.

* pentru ca gasesc in altcineva compensarea punctelor slabe de acasa.

* pentru ca sunt nemernici. Si le place vanatoarea. Si flirtul. Si noutatea.

* pentru ca a avea aceeasi varsta la inceputul relatiei se dovedeste un dezavantaj pe parcurs.

* pentru ca ea devine mama si uita sa mai fie femeie.

* pentru ca pur si simplu se indragostesc si isi dau seama ca ce au simtit pana atunci era orice altceva numai dragoste nu.

Despre bataie

2011-04-01T17:05:00.001+03:00

Vorbeam cu un prieten despre barbati si cum se pozitioneaza ei pe scala 'mocofan-barbat puternic'.

Si ii spuneam eu ca asa scorpie cum sunt, clar nu as avea nici un viitor cu un barbat puternic. Pentru ca m-ar bate de m-ar zvanta la cat de nesuferita pot fi uneori.

Tocmai detaliam eu bataia pe care as manca-o zilnic, cand a pus el sub semnul intrebarii ca o femeie e intreaga la cap daca mananca bataie de la un barbat mai mult de o data.

Iar la intrebarea lui unde as fi dupa prima bataie primita de la un barbat, raspunsul instant a fost 'la inchisoare'.

Uneori ma sperii si eu cat sunt de radicala...

Iar tren

2011-03-31T17:15:00.002+03:00

Din nou tren. Si nu ma plictisesc. Ba mai mult, chiar imi place. Daca n-ar fi botinele care imi chinuie picioarele si fusta prea scurta din cauza careia trebuie sa ma acopar cu fularul, ar fi chiar comod.

Ascult Pink si ma uit pe geam. Ma fascineaza sa ma uit la masinile cu care ne intersectam. Pentru ca nu vad masini sau oameni, ci povesti. Radu care face naveta in fiecare zi si are 3 copii acasa. Dana, care e in delegatie spre Bacau si vrea sa-si dea demisia pentru ca prea e tot timpul pe drumuri.

Poate am prea multa imaginatie, dar imi place ideea de destine care se intersecteaza, fara sa se ifluenteze unul pe altul. Ca in Amelie, cu trecerea in revista a evenimentelor care se intampla fix in acel moment unor oameni care nici macar nu stiu unul de existenta altuia.

Si pentru ca vorbim de tren, m-a frapat un nene care vindea carti. A insistat sa cumpar. Am refuzat politicos. Desi cartile erau bune. Doar ca nu-mi place sa fie presiune pe mine cand cumpar. A insistat din nou. Am refuzat din nou. S-a suparat cand a vazut bratul de reviste cu care planuiam sa-mi petrec cele 7 ore de drum. 'Toti luati reviste, nu mai cititi nici unul o carte.'

M-a facut sa ma simt vinovata. Ce-i drept n-am mai citit de ceva timp. Nu mai am rabdare. Dar mi s-a parut draguta reactia :). Books defender.

Despre teste de personalitate

2011-03-27T13:29:00.001+03:00

Faceam un test azi. Un test de personalitate. Inca nu mi-a fost interpretat. Dar concluziile mele ar fi: sunt/am fost o tocilara. Sunt o persoana corecta, nu suport nedreptatea. Asta nu inseamna ca pe ici pe colo nu incalc si eu regulile, daca prin asta fac mai mult bine decat rau. Imi place adrenalina. Imi place neprevazutul. Imi place sa interactionez cu oamenii, chiar daca nu-i cunosc. Sunt optimista. Sunt orientata spre prezent/viitor mai degraba decat spre trecut. Imi plac oamenii hotarati. Uneori sacrific satisfactia pe termen lung pentru una de moment (bila neagra la inteligenta emotionala).

Imi place sa ajut oamenii. Din pacate inca n-am scapat de influenta lor asupra deciziilor pe care le iau.

Sunt un lider. Oamenii ma urmeaza informal, dar n-ar strica sa fiu mai flexibila cand cineva nu e de acord cu mine.

Nu doar banii conteaza. Trebuie sa-mi placa ceea ce fac.

Mi-ar fi placut sa fiu ziarista. Sau corespondent in strainatate.

Sunt si 2 afirmatii la care am ezitat inainte sa raspund.

1. Imi vine greu sa ma destainui cuiva.

2. Cred ca nu m-am simtit niciodata mai bine ca acum.

La prima nu stiu ce sa zic. Imi amintesc doar de un eveniment recent, cand n-am putut manca si dormi 4 zile si n-am reusit sa povestesc nimanui care era problema. Probabil imi place sa inteleg eu cum stau lucrurile, ce simt, de ce simt asa inainte de a le expune. Sau nu-mi place sa-i incarc pe altii cu problemele mele.

La a doua am ezitat. Oare chiar nu mi-a fost niciodata mai bine? Si pe urma m-am gandit ca daca raspund ca mi-a fost si mai bine de atat, inseamna ca nu sunt fericita in momentul de fata.

Am fost surprinsa si sa descopar o tema dezbatuta saptamana trecuta. Oamenii puternici. Si daca esti sau nu puternic daca iti exprimi sentimentele si emotiile:

Oamenii puternici nu-si exteriorizeaza emotiile si sentimentele.

Am raspuns negativ. Raman la ideea ca esti cu atat mai puternic cu cat esti mai capabil sa vorbesti deschis despre punctele vulnerabile.

Ironia sortii

2011-03-26T22:51:00.002+02:00

Cautand o poza care sa ilustreze faptul ca scopul meu in viata nu mai este sa-i fac pe altii fericiti si ca a venit acel moment in viata mea cand incep sa ma gandesc si la mine, am dat peste poza alaturata.

O fi un semn?

What matters most

2011-03-26T21:39:00.003+02:00

M-am schimbat. Cel putin temporar. Incepe sa-mi pese de mine. Reincepe sa-mi pese de mine. Reincep sa cred ca sunt cea mai importanta persoana din viata mea. Si ca merit mai mult.

Ma uitam azi la mine. Iesind din scara, dau nas in nas cu o vecina pe care nu prea am mai intersectat-o de ceva ani. Socata. Sa-i pice fata. "Tu esti, Diana?". Eu. "Ce te-ai schimbat!" Ei bine, cam da. M-am schimbat. In bine. In mult mai bine.

Si ma intreb uneori de ce am ramas la mentalitatea de acum multi ani, cand credeam ca nu mi se cuvine nimic.

Ma uitam din nou la mine azi. Si vedeam o femeie. Da, o femeie. O femeie puternica, tanara, inteligenta, de succes. Si frumoasa. Sunt o femeie frumoasa. Abia acum incep sa o cred. Desi C. mi-o tot repeta. Sunt o femeie frumoasa. Si o femeie fericita.

Nu am tot ce-mi doream de la viata. Dar sunt impacata. Vin toate, pe rand. Am invatat sa am rabdare. Mai am de invatat sa abandonez o lupta pierduta din start. Poate uneori trebuie sa-mi investesc mai bine sufletul.

Dar n-as schimba nimic la viata mea. Imi place. Ma simt vie. Chiar si cand sufar. Am o inima. Am un suflet.

Revenind la "sunt cea mai importanta persoana din viata mea". Imi spunea cineva ca in viata ti se intampla ceea ce crezi ca meriti sa ti se intample. Self-fulfilling prophecies. Ia sa incercam o schimbare de paradigma, sa vedem daca se aplica.

Despre mine

2011-03-26T21:23:00.003+02:00

Surprind oamenii. Sunt precum copiii care pana la varsta de 4 ani refuza sa vorbeasca si deodata nu-i mai poti opri.

Ii povesteam cuiva viata mea. Ne cunoastem de mult. Si de obicei imi povesteste el mie. Iar eu ascult. Ascult si-l incurajez. Cum fac cu majoritatea oamenilor, de altfel. Iar zilele trecute a venit randul meu sa povestesc. L-am prins cand isi tragea sufletul si l-am orientat si spre mine. Si parea surprins. La final imi spunea ca pot sa scriu o carte cu viata mea. Si ca de asta par asa matura la varsta mea, pentru ca am trecut prin ceva experiente de viata.

Sa-ti povestesti viata este ca si cum iti faci CV-ul. Abia atunci iti dai seama cate ai realizat. Si cate ai invatat. Prin cate ai trecut. Unele corecte, altele injuste. Unele care te-au facut fericit, altele care ti-au frant inima. Si totusi suma experientelor din trecut esti tu cel de azi.

Mi-a zis ca nu stiu sa ma vand (referindu-se la faptul ca nu multi oameni stiu ce am facut la viata mea). Poate are dreptate. Pe de-o parte insa nu-mi place sa traiesc in trecut. Pe de alta imi place sa dovedesc prin fapte, nu prin vorbe. Daca am facut ceva maret in trecut, ceva-ul respectiv are valoare doar daca ma ajuta in prezent. Altfel e una dintre povestile de genul "pe vremea mea..."

Si totusi am trai cateva momente care mi-au schimbat viata. Poate ar fi interesant sa scriu la un moment dat o carte. Pentru mine, nu pentru altii. Sa ma adun intr-o carte.

Despre relatii si oameni puternici

2011-03-26T00:24:00.002+02:00

Meditam azi la pranz cu o colega despre barbati. Si oameni puternici, si oameni slabi.

A avut un punct de vedere foarte pertinent la declaratia mea ca nu mai cred in casatorie si in fidelitate. Ai ce iti alegi tu sa ai, pentru ca si in viata personala trebuie sa alegi: vrei sa te concentrezi pe copil si educatia lui, sau pe viata voastra de cuplu?

Vrei un copil si un partener care sa fie langa tine sa-l cresteti impreuna? Atunci nu te astepta sa dea din coate 23 de ore pe zi la munca ca sa va permiteti sa va plimbati in jurul lumii.

Sau vrei un barbat care iti da tot ce-ti doreste sufletul, dar nu esti singura careia ii da toate astea. Foarte interesant.

Si ma mai gandeam la cuplurile care pot rezulta din combinatiile dintre oameni puternici si oameni slabi. Slab cu slab cred ca e combinatia ideala. Traiesc ei ca dou porumbei sub globul lor de cristal, in lumea lor mica si roz unde totul e perfect.

Slab cu puternic e bine si nu e bine. Unuia ii place sa conduca, altuia sa fie condus. Daaaaar, puternic fiind, din cand in cand ai nevoie si de provocare. Ca altfel e prea facila victoria.

Puternic cu puternic e palpitant. Imi imaginez adrenalina si tensiunea. Imi imaginez scanteile (si de bine si de rau). Un cuplu incitant. Dar incendiar pe termen lung. Nu merge.

Singura varianta (in cazul meu) se pare ca e a doua. Un om caruia ii place sa fie condus. Desi, cum zicea colega mea azi, e interesant doar sa-ti lase impresia ca face ca tine, dar pana la urma sa te lucreze si tot ca el sa iasa. Uff, grea viata. Grea.

Lucruri care iti raman in minte

2011-03-26T00:04:00.002+02:00

* Ieseam azi noapte din Bordello's. O batrana cauta in gunoi pe Selari. Ce ciudat ca traim in aceeasi lume, dar fiecare cu o alta realitate.

* Citeam statusul pe Facebook al unei prietene: "Live with no regrets and love with no excuses" (Aleph). As putea spune ca merge si invers: "Live with no excuses and love with no regrets."

Despre oameni puternici

2011-03-23T20:29:00.001+02:00

Cunosc cativa oameni puternici. Putini,ce-i drept.

Un om puternic e un om pe care nu-l darama nimic. Un om puternic e ca o stanca. Un om puternic e umarul pe care plang ceilalti si care nu se plange niciodata. Nu pentru ca n-ar avea motive, ci pentru ca i se pare ca trebuie sa iasa singur din impas.

Insa un om puternic traieste o drama. Pentru ca este puternic si infailibil in afara, pentru ceilalti, dar numai el stie ce zbucium traieste in interior. Oamenii slabi se agita in afara, oamenii puternici se agita in interior. Si se consuma foarte mult.

Un om puternic stie ce sa spuna si in ce moment pentru a-i repune pe ceilalti pe picioare. Dar cand are el nevoie de ajutor, nu stie cum sa-l ceara. Si se tortureaza singur, se da singur cu capul de pereti pana rezolva problema. Iar de cele mai multe ori ceilalti nici nu stiu ca a avut o problema.

Un om puternic se teme sa nu arate celorlalti ca e capabil de emotii, pentru ca emotiile il fac vulnerabil. Ii stirbesc masca de perfectiune, de infailibilitate. Ce nu intelege un om puternic este ca adevarata putere nu consta in a fi stanca, ci a recunoaste ca esti un om viu, un om cu emotii si momente de slabiciune.

Acum 2 zile am recunoscut pentru prima data cu voce tare ca sunt un om puternic. Mi s-a tot spus de-a lungul timpului, dar nu am crezut. Acum stiu. Sunt un om puternic. Si-mi place sa am in preajma mea oameni puternici. Poate de aici deriva si dramele din ultima vreme...

Despre fericire. Sau lipsa ei.

2011-03-16T08:30:00.000+02:00

Ma intreb daca exista casnicii fericite. Mi-e dor sa vad un cuplu sudat acum 15-17-20 de ani care e inca fericit. Si tot mai des vad ca e adevarata zicala ca dragostea are termen de valabilitate limitat.

Iar cand iti dai seama ca a expirat, nu mai ai cale de intoarcere. E prea tarziu. E prea complicat. Si te complaci. Si traiesti o viata de compromis.

Ce ironie! Unii sufera ca sunt singuri, altii ca nu mai sunt singuri si liberi. Nici nu stii cum e mai bine.

Ma intreb ce as face eu intr-o situatie de tipul asta. Eu, creatura libera, vie, cu un suflet si un corp viu.

Ma intreb daca parintii mei sunt fericiti. Si daca nu, cand au incetat sa mai fie. Si de ce. Ce-i indeparteaza pe oameni? Nu inteleg...

Cea mai frumoasa poveste

2011-03-13T09:50:00.003+02:00

"te iubesc" e atunci cand imi incalzesti inima si ma faci fericit...

e atunci cand imi umpli sufletul, hranindu-ma cu dragoste...

atunci cand mi-e dor de tine, chiar si atunci cand esti langa mine...

e atunci cand conduc peste 300 km cu o singura mana pentru ca cealalta o tine pe a ta...

e atunci cand am impresia ca pot sta toata noaptea pe o stanca la malul marii in luna noiembrie, chiar daca, mai mult ca sigur, probabil ca as muri...

cand nu-mi pot lua privirea de la tine ore in sir si ma simt de parca as fi hipnotizat...

si cand deja nu mai pot fara tine, dupa cateva minute dupa ce tocmai ne-am despartit...

si cand reusesti sa-mi faci toate acestea, fara sa faci nimic... asta inseamna ca te iubesc!

De dragobete

2011-02-25T23:00:00.002+02:00

Scria o colega azi pe Facebook ca "A soulmate is someone with whom you share a deep and profound connection and feel you can completely be yourself. A soulmate is someone you love unconditionally, who loves you unconditionally, and when you look into their eyes, you have the experience of being at “home.”

Asa simt si eu cand iubesc. Cand il tin de mana, cand imi pun obrazul pe mana lui, am senzatia pe care o incearca un nou-nascut atunci cand isi simte prima oara mama. E liniste. Si pace. Si siguranta. Si acasa.

Iar cand ma saruta, am senzatia ca pentru prima data sufletul meu de pasare colibri se linisteste si se asaza in cuib. E liniste. Si pace. Si siguranta. Si acasa.

Despre valori

2011-02-25T21:33:00.000+02:00

Mai vad uneori la metrou parinti care isi mana copiii sa treaca pe sub barele de acces. Sau parinti care isi 'intineresc' copiii cu cativa ani pentru a nu plati intrarea nu stiu unde. Si-mi dau seama ca din cauza asta suntem o natie de tepari si de individualisti. Pentru ca de mici suntem invatati ca e cul sa fentezi sistemul, sa sfidezi regulile.

Si-mi aduc aminte de frana brusca pe care mi-o pun in momentul in care vreau sa traversez pe rosu si vad la stop un copilas cu parintii de mana. Nu traversez pe rosu pentru ca simt ca pot da nastere la intrebari precum 'da' tanti de ce trece? Nu ai zis ca e rau sa treci pe rosu?' Pentru ca in secunda urmatoare, dupa ce m-am felicitat pentru comportamentul exemplar, sa vad parintele tasnind in trafic cu copilul de mana. Da, pe rosu.

De ce s-a inventat iubirea?

2011-02-24T19:56:00.000+02:00

Ma intrebam de ce s-a inventat iubirea. Serios. De ce s-a inventat iubirea?

Initial m-am gandit ca poate a fost pentru a convinge 2 oameni ca merita sa se mute intre aceiasi 4 pereti si sa se impuieze.

Dar nu tine argumentul. Ca pentru asta s-a inventat sexul (pentru impuiat, nu pentru convietuire).

Atunci s-o fi inventat ca sa-i tina pe narozii aia 2 unul langa altul incat sa creasca o odrasla intreaga la cap.

Asta s-ar putea sa tina. Dar atunci de ce trece asa repede?

Hmmm, poate ca iubirea s-a inventat ca sa aduca 2 oameni sub acelasi acoperis, sa se impuieze si sa mai 'largeasca' latul in momentul in care puradelul ar deveni ingretosat de atatea dovezi de afectiune intre parintii procreatori. Care daca nu s-ar dez-indragosti, ar fi asa concentrati asupra lor insisi, incat din prea multa giugiuleala ar uita sa hraneasca parazitul mic.

Asta chiar se apropie de perfectiune. Iubirea s-a inventat ca sa orbeasca un el si o ea pentru a face lucrurile de mai sus. Era mai usor si mai reversibil ca Dumnezeu sa ne dea iubirea decat miopie.

Deep

2011-02-23T00:00:00.004+02:00

Poţi dori ceva aşa de chinuitor şi de tare, încât, îndeplinindu-ţi-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

Despre mine

2011-02-22T00:51:00.001+02:00

Cand lumina e aprinsa, e un rotweiller.

O ajuta agresivitatea cultivata de-a lungul anilor.

O ajuta faptul ca umbra ei o face mare si infricosatoare.

O ajuta faptul ca poate sa latre tare si raspicat. Si fara teama. Latra pentru ca are ceva de spus.

Apoi se stinge lumina. Iar noaptea, in intuneric, fara umbre, pechinezul isi drege glasciorul si se duce la culcare. Maine are din nou reprezentatie.

Despre dependenta

2011-02-18T22:16:00.005+02:00

Citeam pe un blog, demult, comentarii despre dragostea ca dependenta. Si spunea cineva ca nu intelege: cum adica sa fii dependent de o persoana? Ca doar nu ti-l injectezi in vena in fiecare dimineata?!?

Rememoram azi ce inseamna dependenta. Si-mi aduceam aminte cum este sa-l ai langa tine si sa nu te mai saturi de el. Sa vrei sa-l respiri, sa-i simti fiecare por, sa-ti fie pofta de el, sa-ti fie dor de el desi este lipit de tine.

M-a marcat momentul in care, cu ochii inchisi, lipita de el, in cea mai stransa imbratisare posibila, il iubeam si il doream cu atata patima, incat mi-a fulgerat prin minte gandul ca vreau sa-l prizez. Nevoia de el era mai puternica decat un drog. Si as fi vrut sa am mai multe simturi pentru a-l explora pe indelete.

Alta matematica.Nichita Stanescu.

2011-02-18T22:14:00.002+02:00

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cat face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cat face.
Stim ca unu plus unu fac doi
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cat facem.

Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
face un porc,
un cal fara tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal...

Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
ramanem aceiasi...

Pieri din mintea mea!
Revino-mi in inima

Cantec de dor. Nichita Stanescu.

2011-02-17T14:26:00.002+02:00

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

decembrie 1956

Sunt femeie

2011-02-13T01:58:00.003+02:00

O femeie programata de natura, Dumnezeu, soarta sau mai stiu eu de cine...

... sa baloseasca atunci cand vede un copil. Awwwwww, manca-l-ar mama de pui mic si dulce. Awwwwwww.

... sa-si piarda ratiunea atunci cand vede o rochie dementiala (indiferent de pret)

... sa dea din gene la orice dulcegarie soptita suav de un june care se jura ca esti prima si singura careia i-a spus replica.

... sa boceasca la un film de corazon (nu, nu Titanic. Ultimul a fost "Pacientul englez" - pe care il vedeam a 3-a oara).

... sa suspine boem la o melodie de taiat venele (desi in ultima vreme descopar ca nu versurile/ritmul te fac sa suspini, ci semnificatia melodiei in raport cu momentul in care ai auzit-o prima data).

... sa-si mai verifice o data tinuta inainte sa fuga spre birou, desi a intarziat deja.

... sa evite sa joace bowling pentru ca stie, stie sigur ca-si va rupe o unghie.

... sa-si blesteme soarta 5 zile pe saptamana + 3 de PMS in care pe de-o parte durerile o fac sa implore sa fie eutanasiata, iar gradul ei de nevrotism ii fac pe cei din jur sa vrea sa-i indeplineasca dorinta.

... sa fie posesiva. Sa vrea intr-adevar sa fie singura, ultima.

... sa intarzie mereu. Constant. Fara motiv. Pur si simplu pentru ca e femeie si gaseste mereu inca un detaliu care nu e perfect.

... sa aiba nevoie de afectiune. Preferabil de la un singur furnizor.

... sa nu fie invitata la "o bere cu baietii", desi face parte din grup, tocmai pentru ca nu e "unul dintre baieti".

Dar, mai presus de toate, o femeie programata sa viseze in cele mai mici detalii la ziua nuntii. Da, pana si eu. Da, desi tocmai glumeam cu cineva pe tema ultimelor dureri de spate ca oricum pe mine nu m-ar lua nimeni pentru ca nu si-ar permite sa ma duca asa des in service pentru defectiuni.

Sustin sus si tare ca n-am nevoie. Nu-mi trebuie mie asa ceva. Cine, eu? Nu! Ca sa trec apoi pe Lipscani si sa-mi dezlipesc cu greu globul ocular de pe vitrina cu rochii de mireasa.

Si in momentele alea imi vine sa-mi dau palme. "Baga-ti mintile in cap, fai! Esti o femeie independenta, libera, inteligenta, cu aspiratii mai mari decat cele de a fi sotie. Doar sotie." Si totusi instinctul exista. Instinctul hranit de secole cu conceptia ca asta e scopul femeii in viata. Ciudat este ca nu mamele noastre ne-au invatat asta. Nu, e o conspiratie mult mai veche si mai perfida la nivel de societate.

In timp ce enumeram in gand toate motivele pentru care a fi femeie sucks, mi-am dat seama, rememorand o discutie recenta despre casnicii esuate, ca totusi a fi femeie este cel mai frumos lucru din lume. Pentru ca intotdeauna, in afara de cazurile extreme, imi voi vedea copiii crescand. Permanent, nu doar in weekenduri.

Ganditul dauneaza grav sanatatii

2011-01-29T22:26:00.000+02:00

Dupa un weekend chinuitor, am ajuns la o concluzie: daca te gandesti la trecut, te condamni singur la melancolie.

Daca te gandesti la viitor dai in anxietate si ulcer.

Daca te gandesti la prezent dai in paranoia.

Concluzia e ca ganditul dauneaza grav sanatatii. Sa nu ne mai gandim, zic. Si hai sa traim pana nu trece viata pe langa noi. Sa renuntam la rolul de spectator sau regizor ar propriei vieti si sa intram in hainele de actor. Pana nu e prea tarziu.

Alb

2011-01-28T23:05:00.004+02:00

Zapada. Multa. Pe crengi, sub crengi, intre crengi.

Zapada si un taxi care goneste. Peisajul alb imi merge la suflet. Din cand in cand sunt nevoita sa inchid ochii pentru ca soarele nu ma cruta. Dar ii pastrez intre-deschisi, suficient cat sa vad cum sclipeste zapada.

Si-mi aduc aminte cat de simpla e viata. Si cat de frumoasa e tocmai pentru ca e simpla.

Avem nevoie de semne...

2011-01-28T22:24:00.002+02:00

...pentru ca ne trebuie o confirmare ca alegerile noastre sunt cele bune.

Pentru ca avem nevoie de unda verde din partea universului care sa ne spuna ca asta e destinul nostru.

Pentru ca daca asta e destinul, nu are cum sa fie gresita alegerea, nu?

Ma intreb insa uneori daca nu ne ascundem in spatele semnelor pentru ca ne temem sa ne asumam responsabilitatea.

Sau daca nu cumva atunci cand ne-a intrat ceva in cap, interpretam noi coincidente sau evenimente izolate drept semne pentru a ne confirma singuri ideea.

De ce scriu mai rar

2011-01-24T22:40:00.003+02:00

Mi-am dat seama ca articolele mele s-au rarit in ultima vreme. Initial am crezut ca de vina este lipsa de inspiratie. Sau, asa cum imi spunea cineva odata, poate in sfarsit am inceput sa traiesc si nu mai am timp sa scriu.

Insa nu cred ca de asta scriu mai rar. Timp am. Mai mult decat suficient. Energie nu mai am. Sunt extenuata. Nu pentru ca lucrez mai mult. Ci pentru ca vorbesc mai mult cu oamenii. Si asta ma epuizeaza. Ajung acasa stoarsa de energie. Incapabila sa mai raspund la telefon. Incapabila sa mai gandesc. Incapabila sa mai creez. Creierul meu intra in stand-by cand ajung acasa.

Sau poate nu mai scriu pentru ca discut despre temele pe care in mod normal le aruncam pe blog. Si cum nu-mi place sa fac un lucru de doua ori, dupa ce l-am disecat deja cu cineva, isi pierde noutatea si-l abandonez.

Si totusi mi-e dor sa scriu. Pentru ca peste luni sau ani imi va placea sa ma redescopar, sa ma recitesc si sa retraiesc momentele de acum. Si bune si rele. Pentru ca fac parte din viata. Din viata la 26 de ani.